Știri - Lotul 2 - Pache Protopopescu - Strada Traian

Stiri si monitorizarea proiectului de modernizare a lotului 2 de infrastructură urbană
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 5312
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Mie Dec 20, 2023 5:35 pm

Primăria Capitalei a reluat licitația pentru loturile 1, 2, 13, 15 aferente liniilor 14, 40 și 55, pentru proiectarea și execuția modernizării căii de rulare și a sistemului rutier pe arterele străbătute de cele 3 linii. Valoarea totală a proiectului este estimată la 857 milioane lei, având o durată de realizare de 33 de luni de la semnarea contractului. Din cele 33 de luni, 9 vor fi dedicate proiectării tehnice și 24 vor dura efectiv lucrările.

Autoritatea Contractanta dorește încheierea contractului servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și lucrări de execuție astfel:

Lot 1 – Reabilitare sistem rutier pe Bd. Th. Pallady, Bdul 1 Decembrie 1918, Bdul Basarabia, Calea Călărașilor, Bdul Corneliu Coposu inclusiv Bucla Complex Titan, lungime traseu 18,000 km, cale dublă linie curentă, acces și retragere. Infrastructura de tramvai aferenta liniei 40 are doua terminale (Piata Sfanta Vineri și Complex RATB Titan) și strabate urmatoarele artere: Bd. Corneliu Coposu, Calea Calarasi, Piata Eudoxiu Hurmuzachi, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady.Linia de tramvai 40 este una din liniile eficiente, ea leaga cartiere importante ale orasului si, totodata, se realizeaza legatura cu transportul subteran (metrou).

Lotul 1 prevede și modernizarea traseelor de acces către depourile Giurgiului și Dudești, pe Calea Dudești, Camil Ressu, Nerva Traian

Lot 2 – Reabilitare sistem rutier: Obiect 2 – Reabilitare sistem rutier pe Bdul Pache Protopopescu și Str. Traian lungime traseu 1,900 km, cale dublă linie curentă. Infrastructura de tramvai aferenta liniei 55 străbate arterele Bd. Corneliu Coposu, Calea Călărași, Str. Traian, Bd. Pache Protopopescu, Sos. Iancului, Sos. Pantelimon. Zona modernizata a liniei de tramvai este pe Sos. Pantelimon, de la intersecția cu Sos. Iancului la terminalul Granitul și terminalul Sf. Vineri. Linia de tramvai 55 este una din liniile eficiente, ea leagă cartiere importante ale orașului si, totodată, se realizează legătura cu transportul subteran (metrou).

Lot 13 – Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Ferdinand I, între Șoseaua Mihai Bravu și Strada Traian B-dul Ferdinand I intre Sos. Mihai Bravu si str. Traian este deservit de linia de tramvai 14, lungime traseu 0,690 km cale dublă linie curentă. Starea tehnica precara a liniei de tramvai pe tronsonul propus pentru modernizare are o influenta negativa asupra materialului rulant existent, iar in viitor nu permite introducerea tramvaielor moderne, ceea ce ar impiedica dezvoltarea unui sistem de transport public de calatori atractiv şi eficient.

Lot 15 – Reabilitare sistem rutier pe Strada Dristorului intre B-dul Camil Ressu si Strada Baba Novac, lungime traseu 0,220 km cale dublă linie curentă. Pe strada Dristorului linia de tramvai este amplasata in zona carosabila (pe un singur sens) si realizeaza legatura intre Sos. Mihai Bravu si B-dul Camil Ressu, asigurand astfel intoarcerea tramvaielor in caz de avarie pe tronsoanele adiacente. Starea tehnica precara a liniei de tramvai pe tronsonul propus pentru modernizare are o influenta negativa asupra materialului rulant existent, iar in viitor nu permite introducerea tramvaielor moderne.

Ofertele pot fi depuse până la data de 31.01.2024, urmând ca atribuirea să aibă loc până în luna septembrie 2024.

https://mobilitate.eu/pmb-licitatie-tram-4055/
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Scrie răspuns

Înapoi la “LOT 2 - Bdul Pache Protopopescu și Str. Traian - 1,900 km cale dublă”