Hitachi - Rame electrice și hibride

Știri și informații despre companiile și tehnologiile pentru rame electrice alimentate cu hidrogen, baterii sau cu alte tipuri de tehnologii
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4926
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Sâm Iul 29, 2023 1:04 pm

Noul tren Hitachi de la Avanti West Coast a început testele către Chester și Țara Galilor

Noua flotă Hitachi a Avanti West Coast a marcat ieri o nouă etapă majoră cu primul drum în Țara Galilor de Nord, ca parte a programului riguros de testare. Două trenuri bi-modale Clasa 805 – capabile să circule atât cu energie electrică, cât și cu motorină, au rulat din West Midlands până la Llandudno Junction, cu opriri la Chester și Rhyl, înainte de a se întoarce la depoul unde sunt alocate.

Această primă etapă de testare este întreprinsă de Hitachi Rail pentru a se asigura că trenurile funcționează cât mai bine înainte de a fi predate Avanti West Coast pentru a intra în exploatarea comercială. Sunt planificate teste ulterioare în Chester și Țara Galilor de Nord, pe măsură ce inginerii verifică compatibilitatea flotei cu ruta și întreaga sa infrastructură, inclusiv până la terminusul portului Caergybi/Holyhead.

Unul din scopurile testării a fost să se asigure că sistemele bilingve de informații despre pasageri afișează informațiile corecte. Avanti West Coast oferă informații pntru pasageri în galeză și engleză pe tot parcursul călătoriei către și dinspre Londra.

Se așteaptă ca noile trenuri să intre în funcțiune în rețeaua Avanti West Coast până la finalul lui 2023. Aceste seturi vor înlocui în cele din urmă trenurile Voyager, scăzând cantitatea de motorină utilizată prin utilizarea combustibilului numai atunci când nu există rețea de contact pentru alimentarea cu energie electrică.

Proiectul de 350 de milioane de lire sterline va livra o flotă de zece trenuri electrice cu șapte vagoane și 13 trenuri bi-modale cu cinci vagoane, cu capacitatea de a comuta fără probleme între puterea electrică și cea diesel. Trenurile electrice (Clasa 807) vor opera între Londra, West Midlands și Liverpool, în timp ce versiunea bi-mod (Clasa 805) va fi axată pe ruta Londra – North Wales.

Foto&info: Avanti West Coast

https://mobilitate.eu/tren-hitachi-avanti-west/

f244a816ba31493889772d438409bac5.jpg
f244a816ba31493889772d438409bac5.jpg (319.34 KiB) Vizualizat de 356 ori
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Scrie răspuns

Înapoi la “Rame electrice alimentate cu hidrogen și baterii”