Știri despre mobilitatea în Municipiul Oradea

Știri și informații despre mobilitatea în Oradea și localitățile județului
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4774
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Dum Mai 08, 2022 11:56 pm

Primăria Oradea a început procedurile pentru achiziția a încă 25 de tramvaie noi cu fonduri PNRR și POR

Consiliul Local Oradea anunță că a aprobat în şedinţa de joi, 31 martie, indicatorii tehnico-economici și studiul de oportunitate privind modernizarea flotei de tramvaie din municipiul Oradea. Municipalitatea are în vedere achiziția a încă 25 de tramvaie, prin PNRR şi POR.

„Achiziția de tramvaie o vom împărți în două: o parte dintre ele prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), o parte prin POR (Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021 – 2027). Noi am pregătit din timp studiul de oportunitate care stă practic la baza depunerilor de proiecte. Estimăm că în perioada următoare de finanțare vom achiziționa 25 de tramvaie pentru transportul urban de călători în municipiul Oradea. Valoarea totală a investiției va fi de aproximativ 44 de milioane de euro (fără TVA), ceea ce înseamnă aproximativ 1,8 milioane de euro / tramvai (fără TVA). După deschiderea axelor de finanțare vom vedea cum vom depune, câte tramvaie prin POR și câte prin PNRR”, a precizat primarul Florin Birta.

Achiziția celor 25 de tramvaie va fi demarată etapizat, în funcție de identificarea surselor de finanțare din PNRR și POR Nord-Vest 2021 – 2027. În ultimii doi ani, municipiul Oradea a achiziționat 20 de tramvaie şi 22 de autobuze noi și a inaugurat o linie nouă de tramvai pe ruta Calea Aradului – Ceyrat – Cantemir.

Elaborarea proiectelor este realizată de către Primăria Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI).

https://mobilitate.eu/primaria-oradea-25-tram/
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Avatar utilizator
punmeister
Utilizator avansat
Mesaje: 545
Membru din: Mar Mai 03, 2022 7:12 pm
Localitate: Aviatiei City

Lun Mai 09, 2022 8:15 am

Cerintele din CS sunt exact aceleasi de la licitatia trecuta, deci ne putem astepta la Astra si aici.
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4774
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Vin Mai 27, 2022 8:53 pm

Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea noii autobaze, care se va întinde pe o suprafață de 33.119 mp, în Parcul Industrial Eurobusiness II, pe str. Anghel Saligny, din Oradea, dar și pentru achiziția de noi autobuze și microbuze.

„Dorim ca autobaza OTL să fie mutată în zona Parcului Industrial II, peste centura Oradea. Colegii de la Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională au contractat acest studiu, iar cei care au câștigat au realizat studiul de fezabilitate. Pe toate clădirile autobazei vor fi amplasate panouri fotovoltaice pentru a se asigura o mare parte din consumul propriu de curent electric. Investiția va fi finanțată prin Programul Operațional Regional (POR). Am pregătit studiile de fezabilitate, așteptăm publicarea ghidurilor de finanțare, să putem depune proiectele. Zona de pe strada Atelierelor se pretează la o dezvoltare imobiliară ulterioară, iar după ce vom reuși să finalizăm proiectul, locația va fi scoasă la licitație", a declarat primarul Florin Birta.

Autobaza nouă va cuprinde următoarele construcții având o suprafață totală desfășurată de 8,766.80 mp:

1. clădire administrativă (regim de înălțime P + 1E);
2. clădire de reparații autobuze (regim de înălțime P + 1Ep);
3. copertină 1 (regim de înălțime P);
4. copertină 2 (regim de înălțime P);
5. stație de alimentare (regim de înălțime P);
6. cabină portar (regim de înălțime P).

În incinta halei sunt proiectate 7 linii de autobuze care au funcțiuni și sunt echipate după cum urmează:

- linia 1- Linie de revizie tehnică și schimb ulei (RT1+SU).
- linia 2 - Linie de revizie tehnică (RT2)
- linia 3 - Linie pentru reparații curente + verificare rapidă (RC1+VR)
- linia 4 - Linie pentru reparații curente (RC2) care beneficiază de elevatoare.
- linia 5 - Linie pentru reparații curente autobuze electrice
- inia 6 - Linie pentru inspecție tehnică periodică
- linia 7 - Linie pentru spălătorie autobuze.

Valoarea totală a investiției este de 69.295.440,00 lei, fără TVA.

130 de autobuze şi microbuze electrice, hibrid şi cu hidrogen

De asemenea, consilierii locali au votat indicatorii tehnico-economici privind modernizarea flotei de autobuze din Municipiul Oradea.

„În această lună, au fost depuse proiecte, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 16 milioane de euro, privind achiziția a 7 tramvaie. Acum dorim să depunem prin POR această achiziție. Încercăm să modernizăm cât mai mult flota OTL și să determinăm orădenii să circule cu mijloacele de transport în comun. Suntem conștienți că blocajele din ultima vreme de pe șantierele din oraș îngreunează transportul în comun, dar, când toate aceste investiții vor fi finalizate și toate mijloacele de transport în comun vor fi achiziționate, se va îmbunătății mult calitatea transportului în comun", a mai precizat primarul Florin Birta.

Prin studiul de oportunitate se propune achiziția a 100 de autobuze și 30 de microbuze astfel:

- 30 autobuze electrice de 12 metri - valoare unitară 3.076.687,50 lei (fără TVA)

- 10 autobuze electrice de 18 metri - valoare unitară 3.815.092,50 lei (fără TVA)

- 40 autobuze hibrid - valoare unitară 1.722.945,50 lei (fără TVA)

- 20 autobuze cu hidrogen - valoare unitară 3.199.755,50 lei (fără TVA)

- 30 microbuze electrice - respectiv 277.200 euro (fără TVA).

Valoarea totală a investiției este de 304.301.623 lei (fără TVA).

Achiziția de autobuze și microbuze va fi demarată etapizat, în funcție de identificarea surselor de finanțare din PNRR și POR Nord-Vest 2021-2027.

https://www.oradea.ro/stiri-oradea/au-f ... e-autobuze
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4774
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Mar Iun 07, 2022 3:49 pm

AU FOST SEMNATE CONTRACTELE PENTRU PROIECTAREA CORIDORULUI MAGHERU-REPUBLICII, CU PASAJE LA MAGAZINUL CRIȘUL ȘI GARA ORADEA


Municipalitatea a semnat contractele de proiectare (faza studiu de fezabilitate și proiect tehnic) pentru coridorul de mobilitate care cuprinde pasajele de la Magazinul Crișul și Gara Oradea. Serviciile de proiectare ale celor două contracte vor fi realizate de către SC Someș - Top - Grup SRL și SC Costin și Vlad birou de proiectare SRL.

Valoarea contractului „Coridorul de mobilitate Magheru - Republicii din Municipiul Oradea - etapa 1" (lot 1) este de 1.682.180 lei fără TVA, iar pentru „Coridorul de mobilitate Magheru - Republicii din Municipiul Oradea - etapa 2" - (lot 2) valoarea este de 1.400.780 lei fără TVA. Proiectul este implementat de către Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.

Serviciile de proiectare (elaborare studiu de fezabilitate, elaborare studii conform HG 907/2016, elaborare studiu de trafic, elaborare documentații suport și obținere avize, acorduri și autorizații, elaborare proiect autorizaţie construire, elaborare proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică pe parcursul execuției lucrărilor) sunt finanțate prin intermediul Programului Operațional Asistență Tehnică.

Coridorul de mobilitate Magheru - Republicii, etapa 1

Prima etapă a proiectului vizează zona dintre Pasajul Magheru, deja realizat, până după magazinul Crișul. Prin acest proiect se va crea o undă verde pentru tramvai, prin realizarea unui pasaj subteran în intersecția dintre B-dul Magheru, str. Republicii, str. Brașovului și str. Louis Pasteur (zona Magazinului Crișul).

De asemenea, se va reabilita suprafața rutieră și trotuarele aferente Bulevardului General Magheru, de la Magazinul Crișul până aproape de Podul Dacia (exceptând zona unde s-au executat deja lucrări pentru Pasajul Magheru).

În această zonă, tramvaiul care circulă pe axa str. Republicii - B-dul Magheru va intra în subteran prin pasajul care se va crea în intersecția din zona Magazinului Crișul. Totodată, se va analiza necesitatea realizării unui pasaj pietonal în zona Magazinului Crișul, care să subtraverseze sau supratraverseze strada Republicii.

Tot în cadrul acestui proiect se dorește reabilitarea piațetei pietonale din Bd. Magheru, crearea/ modernizare de stații de tramvai și autobuz, modernizarea rețelei de utilități, plantarea unor aliniamente de arbori specifici bulevardelor, amplasarea de mobilier urban, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete etc. De asemenea, se va avea în vedere înlocuirea stâlpilor de susținere a firului de contact al tramvaielor și a stâlpilor de iluminat.

Coridorul de mobilitate Magheru - Republicii, etapa 2

A doua etapă a proiectului vizează zona cuprinsă între Magazinul Crișul și Gara Oradea. În această etapă se urmărește crearea de undă verde pentru tramvai prin realizarea unui pasaj subteran în zona stației de cale ferată Gara Centrală Oradea (situată în zona intersecției dintre Piața București, str. Republicii, str. Ștefan cel Mare și str. Berzei). Aici traficul rutier va intra prin subteran, iar tramvaiul va circula la nivelul solului.

Proiectul mai prevede reamenajarea zonei stației de cale ferată Gara Centrală Oradea, prin crearea unei piațete publice deasupra pasajului subteran rutier şi crearea unei zone intermodale în Piaţa București (nod de transport feroviar, tramvaie, autobuze regionale, autobuze OTL, taxi).

Tot în această etapă vor fi reabilitate suprafața rutieră și trotuarele aferente străzii Republicii de la Magazinul Crișul până în zona Gării Centrale, se vor crea/moderniza stațiile de tramvai și autobuz, se vor planta aliniamente de arbori specifici bulevardelor (în zonele unde este posibil), se vor moderniza rețelele de utilități, se vor înlocui stâlpii de susținere a firului de contact şi stâlpii de iluminat, se va amplasa mobilier urban, coșuri de gunoi si rastele pentru biciclete.

https://www.oradea.ro/stiri-oradea/au-f ... ara-oradea
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4774
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Joi Apr 20, 2023 12:16 pm

Primăria Oradea achiziționează încă 9 tramvaie noi prin PNRR

Primarul Municipiului Oradea anunță că a semnat în 19 aprilie o serie de contracte de finanțare prin PNRR, cu o valoare totală de 102 milioane de euro pentru un total de 37 de proiecte. Unul din proiectele semnate completează un proiect de acum două luni, ce adaugă alte două tramvaie noi la o serie de 7 pentru care primul contract a fost semnat anterior. Astfel, 9 tramvaie noi vor putea fi achiziționate prin PNRR, o licitație urmând să fie lansată anul acesta.

Cele 9 tramvaie se adaugă la 20 de ultramoderne Astra Imperio de 27 metri, care circulă în Oradea din 2020.

https://mobilitate.eu/primaria-oradea-tram-pnrr/
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4774
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Mar Mai 30, 2023 8:31 am

Primăria Oradea a aprobat reabilitarea carosabilului în zona liniilor de tramvai din oraș


Consilierii locali din Oradea au aprobat în ședința de joi, 25 mai, proiectul de hotărâre care prevede refacerea asfaltului distrus din proximitatea căii de rulare a tramvaielor, prin aplicarea unui cordon elastic, rezistent la vibrații și șocuri.

Având în vedere faptul că în Oradea o parte a liniilor de tramvai are același traseu cu circulația auto, acestea împărțind aceeași platformă de rulare, pentru îmbunătățirea suprafeței carosabile este nevoie de o astfel de intervenție, cu scopul creșterii confortului participanților la trafic. De asemenea, efectuarea acestor lucrări va spori siguranța rutieră precum și capacitatea de circulație prin mărirea fluenței traficului.

Îmbunătățind condițiile de trafic, se va diminua riscul accidentelor rutiere, totodată se va fluidiza și se va descongestiona traficul rutier din municipiu.

Din lungimea totală de 42,8 km a liniilor de tramvai din Oradea, se are în vedere refacerea a 6.339 metri de cale dublă. Refacerea părții carosabile din proximitatea liniei se va face fără a se interveni asupra profilului și a elementelor șinei sau asupra traseului liniei existente.

Refacerea suprafeței carosabile se va realiza de către o firmă specializată, procedura presupunând aplicarea între calea de rulare (șina de tramvai) și asfaltul propriu-zis a unui cordon elastic, din mastic, care rezistă la vibrații, șocuri termice și mecanice.

Valoarea totală a investiției este de 11.663.172,33 cu TVA, iar durata de realizare a investiției este de 24 luni.

În anul 2023 investiția va fi de 3.361.340 lei.

https://mobilitate.eu/primaria-oradea-carosabil-tram/
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4774
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Mar Iul 11, 2023 11:56 am

Primăria Oradea a lansat licitația pentru 40 de autobuze electrice și infrastructura de încărcare

Primăria Oradea continuă procesul de modernizare a flotei mijloacelor de transport în comun și cumpără alte 40 de autobuze, de data aceasta integral electrice. În acest sens a fost deschisă licitația prin care se achiziționează 30 de autobuze electrice de 12 metri, 7 stații de încărcare lentă și 2 stații de încărcare rapidă (Lot 1) și 10 autobuze electrice de 18 metri, 3 stații de încărcare lentă și 2 stații de încărcare rapidă (Lot 2). Data limita de depunere a ofertelor în SEAP este 11 august 2023, ora 15:00.

Valoarea estimată a achiziției este de 130.451.550,00 lei, fără TVA (26.500.000 de euro, fără TVA). Informații suplimentare cu privire la această licitație se pot obţine accesând site-ul www.e-licitatie.ro, anunț de participare nr. CN1057025/17.07.2023.

Prin această achiziție, municipalitatea își dorește să îmbunătățească condițiile pentru călători, să crească atractivitatea transportului public printr-o frecvență mai ridicată a mersului autobuzelor, precum și eficiența energetică a parcului auto. Totodată, se are în vedere reducerea poluării și scăderea costurilor de operare a acestor mijloace de transport în comun.

Detalii tehnice:
- capacitatea de minimum 66 de persoane, inclusiv conducătorul auto, dintre care minimum 27 pe scaune pentru autobuzele din gama de 12 m;
- capacitatea de minimum 125 de persoane inclusiv conducătorul auto, dintre care minimum 37 pe scaune pentru autobuzele din gama de 18 m.

Autobuzele vor fi dotate cu aer condiționat pentru sezonul cald şi instalații de încălzire pentru sezonul rece și vor avea podea complet coborâtă pe toată lungimea

Amplasamentul scaunelor va asigura locuri rezervate pentru persoane cu nevoi speciale, iar fiecare autobuz va fi prevăzut la ușa din mijloc cu platformă pentru facilitatea accesului acestor persoane. Acestea vor fi dotate cu echipamente pentru informare călători (audio-vizuală), numărare călători şi supraveghere video.

Autobuzele electrice vor fi depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord - Vest 2021 - 2027, pe parcursul anului 2023.

https://mobilitate.eu/primaria-oradea-40ab-electrice/
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Avatar utilizator
Marian Andrei
Administrator
Mesaje: 4774
Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Vin Feb 16, 2024 8:58 am

Rețeaua de tramvai din Oradea va fi renumerotată și reorganizată începând cu 19 februarie

Oradea Transport Local (OTL) aduce modificări substanțiale în circulația tramvaielor, transmite Primăria Oradea, urmărind să răspundă nevoilor exprimate de călători. După reluarea circulației tramvaielor în septembrie anul trecut, au fost luate în considerare feedback-ul și sugestiile primite de la călători și s-a inițiat un proces de evaluare și optimizare a serviciilor companiei.

În urma unei perioade experimentale, timp în care, cu colaborarea unei firme specializate, au fost analizate îndeaproape nevoile călătorilor, OTL a anunțat modificări semnificative, vizând îmbunătățirea calității serviciilor și oferirea unei experiențe de călătorie mai plăcute și mai eficiente.

Începând de luni, 19 februarie 2024, OTL va implementa următoarele modificări:

Optimizarea traseelor: vor fi introduse 8 trasee (cu linii directe și linii circulare) pentru a facilita conexiunile între punctele cheie din oraș si reducerea duratei călătoriei.
Modificarea intervalului de succedare a tramvaielor: se vor reduce semnificativ perioadele de așteptare în stații, astfel încât garniturile se vor succeda la 3 – 6 minute în orele de vârf din zilele lucrătoare cu şcoală.

Schimbarea și simplificarea denumirii liniilor: pentru a veni în ajutorul tuturor călătorilor, vor fi simplificate și ajustate denumirile liniilor, pentru o mai bună înțelegere a traseelor.

Aceste modificări vor intra în vigoare de luni, 19 februarie 2024, odată cu vacanţa elevilor, pentru a oferi călătorilor posibilitatea să se acomodeze cu noile trasee. În plus, pentru a ușura acomodarea călătorilor cu noile trasee, în perioada următoare OTL va reveni cu informări pentru fiecare linie în parte, prin canalele de comunicare din mediul online (aplicația OTL Oradea, www.otl.ro, Facebook, Instagram).

Denumirile liniilor și traseele optimizate:
Linia 1: Pod CFR – Olosig – Gara Centrală – Emanuil Gojdu – Piața Unirii – Decebal – Olosig – Pod CFR.
Linia 2: Ioșia – Calea Aradului – Piața Unirii – Casa de Cultură – Dimitrie Cantemir – Salca – Ceyrat – Universitate – Calea Aradului – Ioșia.
Linia 3: Pod CFR – Olosig – Decebal – Piața Unirii – Emanuil Gojdu – Gara Centrală – Olosig – Pod CFR.
Linia 4: Nufărul – Piața Cetății – Casa de Cultură – Gara Centrală – Olosig – Pod CFR (și retur pe același traseu).
Linia 5: Nufărul – Salca – Universitate – Calea Aradului – Biserica Emanuel – Decebal – Olosig – Pod CFR (și retur pe același traseu).
Linia 6: Nufărul – Dimitrie Cantemir – Casa de Cultură – Piața Unirii – Biserica Emanuel – Calea Aradului –Universitate – Ceyrat – Salca – Nufărul.
Linia 7: Nufărul – Salca – Ceyrat – Universitate – Calea Aradului – Biserica Emanuel – Piața Unirii – Casa de Cultură – Dimitrie Cantemir – Nufărul.
Linia 8: Pod CFR – Sinteza – Pod CFR.

https://mobilitate.eu/oradea-tram-reorganizare-2024/
Mobilitate.eu
TRANSPORT. INFRASTRUCTURA. MOBILITATE
Scrie răspuns

Înapoi la “Bihor”