De la STB si TPBI:
INFO UTIL: Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024.
Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va face cu autobuzele liniei navetă 641. Aceasta va funcționa pe traseul cuprins între Piața Presei și Ghencea.
Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi reluată duminică, pe ambele sensuri de circulație între Crângași și Turda. Pe acest tronson s-a circulat, în ultimele 4 luni, doar pe un singur culoar.
Întreruperea circulației tramvaielor timp de o zi este necesară din cauza lucrărilor pentru demontarea macazurilor. Acest mecanism a asigurat traversarea Podului Grant, pe durata lucrărilor de reparație.
______
Important: pe traseul dintre Piața Montreal și Bd. Ion Mihalache, autobuzele 641 vor circula pe linia de tramvai, astfel că accesul în autobuz se va face de pe peron.
Totodată, autobuzele liniei metropolitane 426 vor opri în terminalul „Ghencea” la peronul liniilor 421 și 424 (peronul 4).