Pagina 74 din 75

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mar Aug 04, 2026 6:38 pm
de Marian Andrei
Pe vremea aia nu au vrut cei de la URAC, mandria lor, si a fost un produs reusit, fiind sistemul CH-MCKV. Din pacate dupa 2010 au inceput sa iasa la pensie si sa plece din sistem... Dar sa nu uitam ca 15 ani vagoanele s-au descurcat onorabil.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mie Aug 05, 2026 5:12 pm
de Lucian
3899 a făcut blocajul in 32 de astăzi,ceva de mai devreme.

Treaba este că se circulă aiurea cu 54 cat am apucat sa stau pe colt Ferentari/Rahova.
Vin 2-3 de 54 după care pauza,apoi vine un 23 destul de plin spre Ferentari. Iar spre Unirii,tot așa vin unul după altul,unde aici norocul este că de la patriarhie pe lângă 23 îl ai și pe 27.
2-3 ture din 54 tebuiau băgate in 23 pentru că are traseul lung,dar nu mai este mult până se reia circulația pe Basarab și zic cam degeaba.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Sâm Aug 29, 2026 8:35 pm
de Lucian
Noul 5...a avut astăzi cel puțin,o suplimentare de...6 ture. Interesant pentru că în general suplimentarile astea anunțate cu ocazia diverselor evenimente avute loc prin capitală,media fiind de 1-2 ture.
Personal,oricum am mai spus inclusiv pe aici,cum că deja în multe linii in weekend nu mai fac față cererii și sper că, o data cu începerea școlilor sa vedem un fel de update in acest sens și sa vedem mai multe ture și în zilele de weekend.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Sâm Aug 29, 2026 8:42 pm
de punmeister
Pentru ca astazi a fost BIAS.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Sâm Aug 29, 2026 8:49 pm
de Lucian
Da da,am și spus cu ocazia evenimentelor,dar nu mi amintesc ca in alti ani sa fi avut parte de așa suplimentare. Sau poate greșesc...

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Sâm Aug 29, 2026 9:24 pm
de TudorSt
De vreo 2-3 ani, si 41 este suplimentata cu ocazia zilei de 1 Decembrie (care permanent va fi zi nelucratoare). Daca tin bine minte de anul trecut, a primit vreo 4 ture in plus fata de graficul normal de zi nelucratoare (20 de ture).

Dar da, ai dreptate @Lucian, suplimentarile de linii cu ocazia evenimentelor sunt de relativ putin timp. De exemplu 41, ca tot ziceam de ea, imi aduc aminte acum vreo 10-15 ani cand avea doar V3A si functiona cu program de duminica. Pur si simplu era jale, nu puteai sa te urci nici in al treilea sau al patrulea tramvai.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Lun Aug 31, 2026 11:17 am
de Ice
Anul trecut de 1 decembrie cu tot cu Imperio si suplimentare si tot veneau vagoanele pline in zona de nord pentru parada, golindu-se treptat, incepand cu intersectia cu Mihalache pana la cap la Pta Presei.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mie Sep 02, 2026 1:14 pm
de Marian Andrei
Am intrebat la STB cat se mai prelungeste circulatia cu tramvaie neaccesibilizate pe linia 41, inteleg ca luna asta se rezolva problema urmand sa revina din CAurile defecte, acestea au defecte usoare, dar care pot fi reparate doar de SAERP. De asemenea se ia in calcul imprumutul de tramvaie accesibilizate, necesarul momentan e de 2 vagoane, totusi in traseu doar unul a fost trimis, in general 256.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mie Sep 02, 2026 1:57 pm
de TudorSt
Să împrumute de la Colentina :twisted:

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mie Sep 02, 2026 2:23 pm
de Lucian
De unde sa mai dea și Colentina,unde aceștia trebuie sa le împartă din ce mai circula in liniile 5 și 21. Nu este niciun dezastru daca mai scapă și prin 41 cate un clasic. Să știi,că lumea s a mai prins de niste treburi în sensul că am văzut că au început să mai aștepte următorul tramvai la modul că dacă nu este din cel cu aer conditionat. Nu se mai duc chiar buluc in primul tramvai care vine... Mai aiurea,este atunci când te grăbești și nu ai timp să aștepți prea mult...pe următorul.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mie Sep 02, 2026 2:27 pm
de TudorSt
Da da, eu am glumit cu Colentina. Știu ca sunt și ei cu parcul de CA la pământ, de abia acum au început să mai miște ceva cu reparațiile.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mie Sep 02, 2026 2:52 pm
de Lucian
Da da,era un fel de a spune. Oricum sunt nemulțumiri mari prin 21 că le au luat din Imperio,daca mai iau și din CA-uri...iese harakiri,mai ales mai in capăt la Colentina.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Mie Sep 02, 2026 2:56 pm
de Marian Andrei
O sa isi mai revina cand se rezolva platile pentru serviceul SAERP pentru invertoare si CESI pentru choppere.

Legat de alte tramvaie, in principiu primele vagoane noi vor veni la Alexandria si Militari pentru completarea parcului.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Joi Sep 03, 2026 2:54 pm
de Lucian
Se trage tare cu asfaltarea până în Dristor,bucata afectata de lucrările termo.
Cel mai probabil termina până în weekend...
Scuze de calitatea imaginii,făcută din mers,mișcată,etc.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Joi Sep 03, 2026 4:24 pm
de Ice
Daca reusesc sa termine si sa se dea drumul la circulatie ar fi superb. Mai ales ca de luni incep si scolile, iar variantele ocolitoare au fost si asa destul de aglomerate peste vara, acum ar fi si mai si.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Joi Sep 03, 2026 4:31 pm
de Lucian
Da da,mai era ceva deranj in celebra intersecție de la Vitan,dar vor putea circula masinile,daca nu pe toate benzile cel puțin pe 1-2 din ele. Problema este că cel mai probabil se vor apuca de Dudești...

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Joi Sep 03, 2026 8:56 pm
de 3mil
Marian Andrei scrie: Mie Sep 02, 2026 1:14 pm Am intrebat la STB cat se mai prelungeste circulatia cu tramvaie neaccesibilizate pe linia 41, inteleg ca luna asta se rezolva problema urmand sa revina din CAurile defecte, acestea au defecte usoare, dar care pot fi reparate doar de SAERP. De asemenea se ia in calcul imprumutul de tramvaie accesibilizate, necesarul momentan e de 2 vagoane, totusi in traseu doar unul a fost trimis, in general 256.
Nu văd o problemă că mai scapă cate un vagon neaccesibilizat în 41 atât timp cât vagoanele de acest tip nu depășesc 49% din parcul circulant al acestei linii și ele ar fi intercalate cu vagoanele accesibilizate mai ales la frecvența acestei linii.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Joi Sep 03, 2026 10:04 pm
de Marian Andrei
Pai din cauza asta am zis si eu ca nu ar fi problema, ca parcul este praf, am promisiunea ca se rezolva si cu cel care tot intra.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Vin Sep 04, 2026 3:12 pm
de Marian Andrei
De luni, 7 septembrie, se reia circulația tramvaielor pe Pasajul Basarab

Având în vedere redeschiderea totală a Pasajului Basarab, începând de luni, 7 septembrie, se reia circulația tramvaielor pe pasaj, iar liniile 1 și 10 vor reveni pe traseele de bază, liniile 4, 11 și 47 vor fi reînființate, iar liniile 54 și 610 vor fi suspendate.

În acest sens, liniile de tramvai 1, 4, 10, 11 și 47 vor funcționa pe următoarele trasee:
Linia 1 va funcționa între terminalele „Romprim” și „Bd. Banu Manta”, astfel:
Traseu dus: „Romprim”, Sos. Olteniţei, Calea Văcăreşti, Pasaj Mihai Bravu, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu „Bd. Banu Manta”;
Traseu ȋntors: „Bd. Banu Manta”, Şos. Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Bd. Doina Cornea, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Str. Progresul, Str. Dr. Constantin Istrati, Şos. Viilor, Şos. Olteniţei, „Romprim”.

Linia 4 va funcționa între terminalele „Șura Mare” și „Zețarilor”, astfel:
Traseu dus: „Șura Mare”, Str. Șura Mare, Șos. Giurgiului, Str. Alexandru Anghel, Str. Zețarilor, „Zețarilor”;
Traseu întors: „Zețarilor”, Str. Zețarilor, Str. Alexandru Anghel, Șos. Giurgiului, Șos. Olteniței, Str. Șura Mare, „Șura Mare”.

Linia 10 va funcționa între terminalele „Romprim” și „Bd. Banu Manta”, astfel:
Traseu dus: „Romprim”, Sos. Olteniţei, Piața Eroii Revoluției, Șos. Viilor, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. Progresului, Bd. Timișoara, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Pasajul Basarab, Şos. Nicolae Titulescu, „Bd. Banu Manta”;
Traseu ȋntors: „Bd. Banu Manta”, Șos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Șos. Ștefan cel Mare, Șos. Mihai Bravu, Calea Văcărești, Şos. Olteniţei, „Romprim”.

Linia 11 va funcționa între terminalele „Zețarilor” și „Cartier Giulești”, astfel:
Traseu dus: „Zețarilor”, Prelugirea Ferentari, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Str. Progresului, Bd. Timișoara, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Calea Giulești, „Cartier Giulești”;
Traseu ȋntors: „Cartier Giulești”, Calea Giulești, Bd. Doina Carnea, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Timișoara, Str. Progresului, Calea Rahovei, Calea Ferentari, Prelungirea Ferentari, „Zețarilor”.

Linia 47 va funcționa între terminalele „Ghencea” și „Piața Unirii”, astfel:
Traseu dus: „Ghencea”, Bd. Ghencea, Calea 13 Septembrie, Str. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, „Piața Uniri”;
Traseu ȋntors: „Piața Unirii”, Bd. Regina Maria, Str. 11 Iunie, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. Progresului, Calea 13 Septembrie, Bd. Ghencea, „Ghencea”.

Reamintim călătorilor că Societatea de Transport București pune la dispoziția acestora posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificărilor de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația Info TB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media (Facebook, Instagram și X).

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Vin Sep 04, 2026 6:46 pm
de Ice
Turatia va fi ca inainte de suspendare?

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Vin Sep 04, 2026 8:31 pm
de Lucian
Linia 1 -8 ture Dudești/4 ture Colentina/12 ture Giurgiu
Linia 4-5 ture Titan
Linia 10-4 ture Dudești/7 ture Victoria/13 ture Militari
Linia 11-3 ture Buc.Noi/ 2 ture Victoria/7 ture Alexandria
Linia 47-2 ture Buc.Noi/6 ture Victoria

P.S: La numărul mare de ture de Dudești din inelar,prevăd că pe aici,își va face debutul și 208(asta ca fapt divers).Nu am idee,daca a fost predat între timp la Dudești.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Vin Sep 04, 2026 11:26 pm
de Marian Andrei
208 mai dureaza, posibil mult, pana apare. Si sunt sanse sa fie dus direct la Militari, Dudesti fiind oricum o idee temporara daca mai ajunge acolo. Dudesti are 12 ture in 1/10, ar trebui acoperite lejer cu Bucur LFuri.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Sâm Sep 05, 2026 12:56 pm
de Lucian
Nu s a deschis inca,circulația în zonă Dristor,unde încă se mai asfalteaza,pus de borduri și alte treburi de genul.Vedem,daca de luni se deschide circulația...

Legat de Dudești,am văzut că zilele trecute se lucra în zona cum ieși din celebra parcare de la mall Vitan,în zona stâlpilor,mai se plimba și un tractoraș din acela pe 4 roti dintr o parte în alta. Vedem,unde cel mai probabil după ce se deschide la Dristor,pe 27 sa l (re)aducă pe la Vitan și tot așa,cel mai probabil după aceea să înceapă organizarea de șantier și alte treburi de genul.

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Sâm Sep 05, 2026 7:42 pm
de Lucian
Bun așa, sâmbătă seara și au dat seama că trebuie suspendat 44
De pe aplicația infotb

Re: Discutii despre trasee si modificari de trasee si parc circulant in regiune

Scris: Sâm Sep 05, 2026 7:51 pm
de TudorSt
Dar e ceva reparație de scurtă durată sau se apucă și de restul pasajului, ca la Grozăvești?

În altă ordine de idei, văd ca nu înființează navetă 644. Dacă pentru sensul Giulești - Basarab o sa fie 11+123 de exemplu, problema o sa fie la întoarcere, ca dinspre Basarab spre Giulești nu circula nimic.