Producătorul Končar al locmotivelor pe 4 osii modernizate acum la SCRL Brașov împlinește 105 ani de activitate
KONČAR marchează 105 ani de activitate, o aniversare care subliniază evoluția companiei de la un mic atelier la cel mai mare exportator net al Croației și un actor regional important în domeniile producției, transmiterii și distribuției de energie, soluțiilor de mobilitate și inovației digitale. De-a lungul unui secol de transformări industriale, compania a contribuit la modernizarea infrastructurii energetice și la accelerarea tranziției către tehnologii mai curate, atât în Croația, cât și pe piețele internaționale.
Compania Rade Končar, devenită ulterior Končar Group a livrat în România un număr total estimat de aproximativ 130 de locomotive electrice livrate între anii 1970 și 1980, printr-un acord de schimb comercial cu uzina Electroputere Craiova. Astfel, producătorul din Croația livra câte 3 locomotive 040-EC, Bo-Bo de 3400 kW. La schimb, România livra Iugoslaviei (până la împărțirea teritorială din anii 90) câte două locomotive pe 6 osii de tip EA 5100 kW.
În prezent, o parte din parcul de locomotive livrate de Rade Končar se află în continuare în exploatarea CFR Călători, multe dintre acestea fiind modernizate, în prezent un lot de 17 locomotive este modernizat în premieră cu tracțiune asincronă la SCRL Brașov. De asemenea, prima locomotivă de acest tip livrată în 1973, 040-EC-001, este păstrată ca piesă de muzeu în depoul Dej Triaj.
Reprezentanții KONČAR subliniază că în centrul fiecărui progres se află oamenii care au construit și continuă să susțină dezvoltarea companiei. Expertiza, dedicarea și pasiunea echipelor au făcut posibilă extinderea portofoliului, consolidarea poziției pe piețele externe și implicarea în proiecte esențiale pentru decarbonizarea sectorului energetic.
Compania privește înainte cu obiective ambițioase, mizând pe inovație, digitalizare și soluții sustenabile pentru a sprijini transformarea sistemelor energetice și de mobilitate. La 105 ani de la înființare, KONČAR își reafirmă rolul de partener strategic în dezvoltarea infrastructurii critice și în construirea unui viitor energetic mai eficient și mai puțin poluant.
Foto: mobilitate.eu
https://mobilitate.eu/producatorul-koncar-105-ani/
KONČAR Group
Proiecte, inovații și tehnologii legate de transportul feroviar
- Marian Andrei
- Administrator
- Mesaje: 6897
- Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
- Localitate: Bucuresti
- Contact:
Înapoi la “Proiecte și tehnologii pentru transportul feroviar”
Mergi la
- Platforma de comunicare Mobilitate.eu
- ↳ Despre platforma de comunicare Mobilitate.eu
- ↳ Cafeneaua și reportajele Mobilitate.eu
- ↳ InnoTrans 2022 - Reportajele mobilitate.eu
- ↳ Busworld 2023 - Reportajele mobilitate.eu
- ↳ InnoTrans 2024 - Reportajele mobilitate.eu
- Mobilitatea în regiunea București - Ilfov
- ↳ Mobilitatea în regiunea București - Ilfov
- ↳ Transportul cu metroul în regiunea București - Ilfov
- ↳ Infrastructura tramvaielor din regiune
- ↳ Proiecte în derulare
- ↳ Lucrările la Prelungirea Ghencea (terminal linia 41 - Pasaj Domnesti)
- ↳ LOT 1 - Bd. Th. Pallady, Bd 1 Decembrie 1918, Bd Basarabia, Calea Călărașilor, Bd Corneliu Coposu, Bucla Titan, Camil Ressu, Calea Dudesti, Octavian Goga, Nerva Traian, Șincai, Șerban Vodă, zona Piata Obor - 18 km cale dublă
- ↳ LOT 2 - Bdul Pache Protopopescu și Str. Traian - 1,900 km cale dublă
- ↳ LOT 3 - Linia 5 - Str. Barbu Văcărescu și Str. Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu de la Șos. Ștefan cel Mare la Pod Băneasa - 4,230 km cale dublă
- ↳ LOT 4 - Sfântul Constantin, Ionel Perlea, Grigore Cobălcescu, B-dul Ion Mihalache, Calea Griviței, B-dul Bucureștii Noi, B-dul Gloriei inclusiv cap terminal Strada Piatra Morii - lungime 6,700 km cale dublă
- ↳ LOT 5 - Str. Paleologu, Str. Armand Călinescu, Str. Vasile Lascăr, Str. Lizeanu și Intrarea Vagonului” - 1,800 km cale dublă
- ↳ LOT 6 - Bd. Dimitrie Pompeiu, Șoseaua Petricani, Bulevardul Lacul Tei, Strada Maica Domnului, Strada Reînvierii și Strada Turmelor - 5,300 km cale dublă
- ↳ LOT 7 - B-dul Gheorghe Duca, str. Alexandru Ioan Cuza, Calea Griviței și B-dul Dinicu Golescu - 1,810 km cale dublă
- ↳ LOT 8 - Bulevardul Marasesti intre Bulevardul Dimitrie Cantemir si Strada 11 Iunie - 0,700 km cale dublă
- ↳ LOT 9 - Bulevardul Chișinău - 0,825 km cale dublă
- ↳ LOT 10 - Bulevardul Basarabia de la intersectia cu B-dul 1 Decembrie 1918 pana la cap terminal Republica - 1,200km cale dublă
- ↳ LOT 11 - Bulevardul Expoziției, Strada Aviator Popișteanu, Strada Puțul lui Crăciun, Strada Dornei și Strada Clăbucet - 2,000 km cale dublă
- ↳ LOT 12 - B-dul Gării Obor, B-dul Ferdinand I (între Gara Obor și Șoseaua Pantelimon), Șoseaua Pantelimon, Strada Baicului - 1,885 km cale dublă
- ↳ LOT 13 – Bulevardul Ferdinand I (între Mihai Bravu și Traian) - 0,690 km cale dublă
- ↳ LOT 14 - Linia acces Depou Titan pe strada Nicolae Teclu - 0,400 km cale dublă
- ↳ LOT 15 – Strada Dristorului - 0,220 km cale simpla
- ↳ LOT 16 - Bulevardul Timisoara intre Str. Valea Cascadelor si terminal CET Vest - 1,380 km cale dublă
- ↳ Proiecte finalizate
- ↳ Infrastructura troleibuzelor din regiune
- ↳ Proiecte în derulare
- ↳ Sistemul de trenuri metropolitane din regiune
- ↳ Infrastructura rutieră și intermodală din regiune
- ↳ Proiecte în derulare
- ↳ Mobilitatea alternativă în regiune
- Baza logistică a operatorilor din regiunea București - Ilfov
- ↳ Tramvaiele STB SA
- ↳ Troleibuzele STB SA
- ↳ Autobuzele STB SA
- ↳ Baze de exploatare ale STB SA
- ↳ Rețeaua de transport din zona metropolitană
- ↳ Istoria rețelei și mijloacelor transport din regiune
- Sistemul de transport feroviar din România
- ↳ Sistemul de transport feroviar din România
- ↳ Operatori de transport feroviar de călători
- ↳ Operatori de transport feroviar de marfă
- ↳ Magistralele și unitățile feroviare
- ↳ Proiectele de întreținere și modernizare a rețelei feroviare
- ↳ Muzeul transportului feroviar din România
- ↳ Trainspotting România și Internațional
- Materialul rulant feroviar din România
- ↳ Locomotive electrice
- ↳ Locomotive diesel
- ↳ Rame electrice
- ↳ Automotoare
- ↳ Vagoane de călători
- ↳ Vagoane de marfă
- ↳ Vagoane seria E
- ↳ Vagoane seria F
- ↳ Vagoane seria G
- ↳ Vagoane seria H
- ↳ Vagoane seria I
- ↳ Vagoane seria K
- ↳ Vagoane seria L
- ↳ Vagoane seria R
- ↳ Vagoane seria S
- ↳ Vagoane seria T
- ↳ Vagoane seria U
- ↳ Vagoane seria Z
- ↳ Utilaje feroviare
- Mobilitatea în regiunile din România
- ↳ Banat
- ↳ Județul Timiș
- ↳ Județul Caraș Severin
- ↳ Bucovina
- ↳ Suceava
- ↳ Crișana
- ↳ Arad
- ↳ Bihor
- ↳ Sălaj
- ↳ Dobrogea
- ↳ Constanța
- ↳ Tulcea
- ↳ Maramureș
- ↳ Maramureș
- ↳ Satu Mare
- ↳ Moldova
- ↳ Bacău
- ↳ Botoșani
- ↳ Galați
- ↳ Iași
- ↳ Neamț
- ↳ Vaslui
- ↳ Vrancea
- ↳ Muntenia
- ↳ Argeș
- ↳ Brăila
- ↳ Buzău
- ↳ Călărași
- ↳ Dâmbovița
- ↳ Giurgiu
- ↳ Ialomița
- ↳ Prahova
- ↳ Teleorman
- ↳ Oltenia
- ↳ Dolj
- ↳ Gorj
- ↳ Mehedinți
- ↳ Olt
- ↳ Vâlcea
- ↳ Transilvania
- ↳ Alba
- ↳ Brașov
- ↳ Bistrița Năsăud
- ↳ Cluj
- ↳ Dej
- ↳ Covasna
- ↳ Harghita
- ↳ Hunedoara
- ↳ Mureș
- ↳ Sălaj
- ↳ Sibiu
- Mobilitatea în Europa
- ↳ Austria
- ↳ Belgia
- ↳ Bulgaria
- ↳ Cehia
- ↳ Germania
- ↳ Italia
- ↳ Transportul feroviar din Italia
- ↳ Luxemburg
- ↳ Olanda
- ↳ Polonia
- ↳ Slovacia
- ↳ Ungaria
- Companii și tehnologii în mobilitate
- ↳ Tramvaie și Tram-Tren
- ↳ Troleibuze
- ↳ Metrouri și trenuri urbane
- ↳ Autobuze
- ↳ Proiecte și tehnologii pentru mobilitatea urbană
- Companii și tehnologii în transportul feroviar
- ↳ Locomotive electrice
- ↳ Locomotive diesel și cu alimentare alternativă
- ↳ Rame electrice
- ↳ Rame electrice alimentate cu hidrogen și baterii
- ↳ Vagoane și sisteme feroviare pentru marfă
- ↳ Vagoane și sisteme feroviare pentru călători
- ↳ Proiecte și tehnologii pentru transportul feroviar