Primul autobuz electric Solaris iese la stradă. Deocamdată, acesta se află în probe și circulă fără călători, cu scopul de a permite acomodarea conducătorilor auto cu noile vehicule și de a fi identificate toate aspectele tehnice necesare stabilirii modului în care autobuzele vor parcurge traseele în funcție de autonomia acumulatorilor. În prezent, autovehiculul Solaris Urbino 12 se află pe traseele 36, 42 și 52. După încheierea acestei etape, va fi făcut publică și data de la care noile mijloace de transport vor putea fi folosite de către călători.
Recent, în Garajul Companiei de Transport Public Iași a intrat și cel de-al șaselea autobuz electric, acesta făcând parte din lotul de 20 de vehicule achiziționat de Primăria Municipiului Iași cu finanțare europeană.
Pe 15 aprilie 2021 primarul Mihai Chirica a semnat cu compania poloneză Solaris Bus & Coach un contract pentru furnizarea a 20 de autobuze electrice Solaris Urbino Electric nE12, șase stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă. Valoarea totală a proiectului este de 66,7 milioane de lei, adică aproximativ 13,5 milioane de euro.
Autobuzele Solaris Urbino Electric nE12 furnizate Iașului sunt de tip solo (nearticulate), cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, caroserie CE, echipate tehnic pentru operarea în relief predominant deluros, cu aer condiționat, sisteme de monitorizare, faruri și iluminat LED.
Autobuzele au lungimea de 12 metri, lățimea de 2,55 metri și înălțimea de 3,3 metri, viteza maximă de 70 km / h, o autonomie de minim 66 de kilometri și capacitatea de 82 de pasageri, din care 30 pe scaune.
Cele 20 de autobuze electrice vor deservi rutele 28 (10 autobuze): Rond Dacia - Piața Alexandru cel Bun – str. Pantelimon Halipa - Podu Ros - Târgu Cucu – Bulevardul Independenței - Bulevardul Carol I – Rond Triumf și retur și 36 (10 autobuze): Rond Dacia – Gară – Piața Unirii / Piața Mihai Eminescu – Copou – Breazu și retur.
Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 - 2020, Axa prioritară 4.
Solaris este un producător puternic, recunoscut la nivel internațional, parte a CAF Group, fondat în 1996, cu peste 2.600 de angajați, peste 19.000 de vehicule vândute în 750 de orașe, din care 1.487 de vehicule în 2019, și peste 1.000 de autobuze electrice livrate în 86 de orașe din 18 țări.
Prin intermediul aceleiași linii europene de finanțare, Iașul va beneficia și de 24 de autobuze electrice de 10 metri, în valoare de 64,8 milioane de lei, de la SC BMC Truck&Bus SA.
Datorită fondurilor europene Municipiul Iași are deja 16 tramvaie PESA în valoare de 163 de milioane de lei și încă nouă dintr-un lot de 16 tramvaie Bozankaya în valoare de 168 de milioane de lei.
Astfel, grație fondurilor europene, Municipiul Iași va beneficia de 76 de mijloace de transport electrice, în valoare totală de aproximativ 462 de milioane de lei, respectiv circa 94 de milioane de euro!
Iasi - Autobuzele electrice Solaris (20 - 2022)
Știri și informații despre mobilitatea în Iași și localitățile județului
- Marian Andrei
- Administrator
- Mesaje: 5562
- Membru din: Vin Apr 29, 2022 5:27 pm
- Localitate: Bucuresti
- Contact:
Mergi la
- Platforma de comunicare Mobilitate.eu
- ↳ Despre platforma de comunicare Mobilitate.eu
- ↳ Cafeneaua și reportajele Mobilitate.eu
- ↳ InnoTrans 2022 - Reportajele mobilitate.eu
- ↳ Busworld 2023 - Reportajele mobilitate.eu
- ↳ InnoTrans 2024 - Reportajele mobilitate.eu
- Mobilitatea în regiunea București - Ilfov
- ↳ Mobilitatea în regiunea București - Ilfov
- ↳ Transportul cu metroul în regiunea București - Ilfov
- ↳ Infrastructura tramvaielor din regiune
- ↳ Proiecte în derulare
- ↳ Lucrările la Prelungirea Ghencea (terminal linia 41 - Pasaj Domnesti)
- ↳ Linia 5 - Str. Barbu Văcărescu și Str. Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu de la Șos. Ștefan cel Mare la Pod Băneasa - 4,230 km cale dublă
- ↳ LOT 1 - Bd. Th. Pallady, Bdul 1 Decembrie 1918, Bdul Basarabia, Calea Călărașilor, Bdul Corneliu Coposu, Bucla Titan - 18 km cale dublă
- ↳ LOT 2 - Bdul Pache Protopopescu și Str. Traian - 1,900 km cale dublă
- ↳ LOT 4 - Sfântul Constantin, Ionel Perlea, Grigore Cobălcescu, B-dul Ion Mihalache, Calea Griviței, B-dul Bucureștii Noi, B-dul Gloriei inclusiv cap terminal Strada Piatra Morii - lungime 6,700 km cale dublă
- ↳ LOT 5 - Str. Paleologu, Str. Armand Călinescu, Str. Vasile Lascăr, Str. Lizeanu și Intrarea Vagonului” - 1,800 km cale dublă
- ↳ LOT 6 - Bulevadul Dimitrie Pompeiu, Șoseaua Petricani, Bulevardul Lacul Tei, Strada Maica Domnului, Strada Reînvierii și Strada Turmelor - 5,300 km cale dublă
- ↳ LOT 7 - B-dul Gheorghe Duca, str. Alexandru Ioan Cuza, Calea Griviței și B-dul Dinicu Golescu - 1,810 km cale dublă
- ↳ LOT 8 - Bulevardul Marasesti intre Bulevardul Dimitrie Cantemir si Strada 11 Iunie - 0,700 km cale dublă
- ↳ LOT 9 - Bulevardul Chișinău - 0,825 km cale dublă
- ↳ LOT 10 - Bulevardul Basarabia de la intersectia cu B-dul 1 Decembrie 1918 pana la cap terminal Republica - 1,200km cale dublă
- ↳ LOT 11 - Bulevardul Expoziției, Strada Aviator Popișteanu, Strada Puțul lui Crăciun, Strada Dornei și Strada Clăbucet - 2,000 km cale dublă
- ↳ LOT 12 - B-dul Gării Obor, B-dul Ferdinand I (între Gara Obor și Șoseaua Pantelimon), Șoseaua Pantelimon, Strada Baicului - 1,885 km cale dublă
- ↳ LOT 14 - Linia acces Depou Titan pe strada Nicolae Teclu - 0,400 km cale dublă
- ↳ LOT 16 - Bulevardul Timisoara intre Str. Valea Cascadelor si terminal CET Vest - 1,380 km cale dublă
- ↳ Proiecte finalizate
- ↳ Infrastructura troleibuzelor din regiune
- ↳ Proiecte în derulare
- ↳ Sistemul de trenuri metropolitane din regiune
- ↳ Infrastructura rutieră și intermodală din regiune
- ↳ Proiecte în derulare
- ↳ Mobilitatea alternativă în regiune
- Baza logistică a operatorilor din regiunea București - Ilfov
- ↳ Tramvaiele STB SA
- ↳ Troleibuzele STB SA
- ↳ Autobuzele STB SA
- ↳ Baze de exploatare ale STB SA
- ↳ Operatorii de transport din zona metropolitană
- ↳ Istoria rețelei și mijloacelor transport din regiune
- Sistemul de transport feroviar din România
- ↳ Sistemul de transport feroviar din România
- ↳ Operatori de transport feroviar de călători
- ↳ Operatori de transport feroviar de marfă
- ↳ Magistralele și unitățile feroviare
- ↳ Proiectele de întreținere și modernizare a rețelei feroviare
- ↳ Muzeul transportului feroviar din România
- ↳ Trainspotting România și Internațional
- Materialul rulant feroviar din România
- ↳ Locomotive electrice
- ↳ Locomotive diesel
- ↳ Rame electrice
- ↳ Automotoare
- ↳ Vagoane de călători
- ↳ Vagoane de marfă
- ↳ Vagoane seria E
- ↳ Vagoane seria F
- ↳ Vagoane seria G
- ↳ Vagoane seria H
- ↳ Vagoane seria I
- ↳ Vagoane seria K
- ↳ Vagoane seria L
- ↳ Vagoane seria R
- ↳ Vagoane seria S
- ↳ Vagoane seria T
- ↳ Vagoane seria U
- ↳ Vagoane seria Z
- ↳ Utilaje feroviare
- Mobilitatea în regiunile din România
- ↳ Banat
- ↳ Județul Timiș
- ↳ Județul Caraș Severin
- ↳ Bucovina
- ↳ Suceava
- ↳ Crișana
- ↳ Arad
- ↳ Bihor
- ↳ Sălaj
- ↳ Dobrogea
- ↳ Constanța
- ↳ Tulcea
- ↳ Maramureș
- ↳ Maramureș
- ↳ Satu Mare
- ↳ Moldova
- ↳ Bacău
- ↳ Botoșani
- ↳ Galați
- ↳ Iași
- ↳ Neamț
- ↳ Vaslui
- ↳ Vrancea
- ↳ Muntenia
- ↳ Argeș
- ↳ Brăila
- ↳ Buzău
- ↳ Călărași
- ↳ Dâmbovița
- ↳ Giurgiu
- ↳ Ialomița
- ↳ Prahova
- ↳ Teleorman
- ↳ Oltenia
- ↳ Dolj
- ↳ Gorj
- ↳ Mehedinți
- ↳ Olt
- ↳ Vâlcea
- ↳ Transilvania
- ↳ Alba
- ↳ Brașov
- ↳ Bistrița Năsăud
- ↳ Cluj
- ↳ Dej
- ↳ Covasna
- ↳ Harghita
- ↳ Hunedoara
- ↳ Mureș
- ↳ Sălaj
- ↳ Sibiu
- Mobilitatea în Europa
- ↳ Austria
- ↳ Belgia
- ↳ Cehia
- ↳ Germania
- ↳ Italia
- ↳ Transportul feroviar din Italia
- ↳ Luxemburg
- ↳ Olanda
- ↳ Ungaria
- Companii și tehnologii în mobilitate
- ↳ Tramvaie și Tram-Tren
- ↳ Troleibuze
- ↳ Metrouri și trenuri urbane
- ↳ Autobuze
- ↳ Proiecte și tehnologii pentru mobilitatea urbană
- Companii și tehnologii în transportul feroviar
- ↳ Locomotive electrice
- ↳ Locomotive diesel și cu alimentare alternativă
- ↳ Rame electrice
- ↳ Rame electrice alimentate cu hidrogen și baterii
- ↳ Vagoane și sisteme feroviare pentru marfă
- ↳ Vagoane și sisteme feroviare pentru călători
- ↳ Proiecte și tehnologii pentru transportul feroviar